marianaizman
    language: NL / EN / ROM  
Biografie  
Mariana Izman si-a inceput studiile de pian la liceul de muzica “Ciprian Porumbescu” si Academia de Muzica “Gavriil Musicescu” din Chisinau (Moldova) cu profesorii Ana Gorodetchi, Serghei Covalenco, Lia Oxinoit, Irina Bivol si Ludmila Vaverco. In anii 1992-1996 a studiat paralel cu Prof. Stela Dragulin in Brasov (Romania). In acea perioada a cantat recitale de muzica si poezie cu actorul Ion Caramitru la Paris, New York si Boston, a evoluat cu orchestrele simfonice din Romania si a sustinut un turneu de recitale solo in Germania. In 1997 a obtinut o bursa de studii la Conservatorul din Amsterdam (Olanda), pe care l-a absolvit “cu mentiune” in 2002. In Amsterdam a studiat cu Prof. Marcel Baudet si Prof. Jan Wijn.

A fost laureata a mai multor concursuri nationale si internationale, printre care concursul Dinu Lipatti (Bucuresti 1993), concursul Eduard Flipse (Rotterdam 1994 si 1996), concursul “Tineri virtuozi” (Anvers 1998), concursul YPF (Amsterdam 2001) si primul Concurs European de Pian “Vlado Perlemuter” din Franta (2007). A fost solista diverselor orchestre simfonice din Moldova, Romania, Belgia si Olanda in concerte de Mozart, Beethoven, Chopin, Schumann, Grieg si Ravel, printre care Orchestra Filarmonica Regala Flamanda si Orchestra Nationala a Belgiei. A cantat numeroase recitale in diverse orase din Europa (Amsterdam, Paris, Moscova), SUA si Orientul Mijlociu. In 2002 a reprezentat Olanda intr-un festival de muzica contemporana olandeza la Viena. In 2003 a sustinut un turneu de concerte in diverse centre muzicale din Olanda in duet cu violonistul Tjeerd Top, iar in 2006 si 2008 a cantat in Doha la invitatia Fundatiei Qatar.

In perioada 1999-2006 a format un duet de piane cu pianistul si dirijorul olandez Pieter-Jelle de Boer. In 2002 ei au evoluat intr-un concert televizat in aer liber in Amsterdam, in fata unui public de circa 20.000 de spectatori. In 2005 au fost laureati ai Premiului Mare la concursul Vriendenkrans din Amsterdam si au evoluat in Sala Mare din Concertgebouw, Amsterdam. De asemenea, au cantat cu Orchestra din Haga (Residentie Orkest) in concerte de Mozart si Saint-Saens. Din 2006 pana in prezent Mariana Izman evoluaza in duet cu pianista georgiana Nino Gvetadze in salile majore din Olanda.

A participat la cursuri internationale de maiestrie cu pianisti renumiti, printre care Murray Perahia, Mitsuko Uchida, Richard Goode, Emanuel Ax, Pascal Devoyon si Jacques Rouvier. In ultimii ani, Mariana Izman este invitata marilor sali de concerte   din Olanda, printre care Concertgebouw (Amsterdam), de Doelen (Rotterdam), Vredenburg (Utrecht) si Philharmonie (Haarlem). In 2008 a interpretat Clavecinul Bine Temperat (partea 1) de J.S. Bach in Sala Mare de concerte De Doelen din Rotterdam.   In stagiunea 2009/10 a sustinut doua recitale solo in Sala Mica din Concertgebouw, a interpretat concertul nr. 12 de Mozart acompaniata de cvartetul de corzi “EnAccord” si “Carvavalul Animalelor” de Saint-Saens cu Orchestra Nationala de Camera in Sala Secolului XXI din Amsterdam.

Prima ei inregistrare pe compact disc a inclus lucrari de Rachmaninov si Ravel (YPF-2005), apoi a inregistrat 2 discuri de Schumann (AVRO – 2007, Brilliant Classics – 2008). In ultimii 2 ani, impreuna cu alti colegi-pianisti din Olanda a inregistrat   un album de 5 discuri   dedicat operei complete pentru pian a lui Serghei Rachmaninov, care a fost lansat in vara 2012 de compania de discuri Etcetera.

Intre 2003 si 2011 a fost corepetitor in sectia canto la Conservatorul Regal din Haga, iar in 2010 Mariana Izman a devenit Deputy Piano Teacher la prestigioasa Yehudi Menuhin School din Stoke d'Abernon (Regatul Unit). De curand evoluaza in   duet cu violonista japoneza Akiko Ono in Marea Britanie.

           













 

 
biographyrepertoirerepertoirerecordingsphotoscontact